Culoare, textură, prospețime, combinații inedite, aromă – cam așa am descrie foarte pe scurt bucătăria israeliană. Am perceput-o ca fiind foarte diversă și cu granițe fine către multe alte bucătarii, încât am decis să facem o listă care cuprinde preponderent ingrediente, pentru că mixul dintre ele e diferit chiar și atunci când preparatul se numește la fel.
Tahini
Faimoasa pastă de susan al cărui gust noi romanii îl asociem cel mai rapid cu cel de halva și în ultimii ani îl mai știm din humus. În Israel însă e folosita în mai toate preparate. Am spune chiar că Israelul are gust de tahini.
Vinete
Bucătăria israeliană iubește vinetele și le folosește în exces, atât ca preparate de sine stătătoare, cât și ca ingredient pentru alte preparare. Noi cât am stat în Tel Aviv ne-am luat provocarea „nicio masă fară vinete”.
Humus
Deși e o mare isterie între food bloggers și diverse publicații de profil să identifice cel mai bun humus din Tel Aviv, nouă ni s-a părut greu de găsit în meniurile restaurantelor, cel puțin ale celor cu meniuri contemporane. E interesant însă de descoperit cât de diferit este fată de humusul cu care noi suntem obișnuiți. De multe ori rețetele sunt mult mai lichide, cu extra sos de tahini și boabe întregi.
Shakshouka
Cel mai întâlnit și râvnit preparat la micurile dejun și brunch-urile din Tel Aviv. Sos de roșii și ardei, condimentat cu chimion, peste care se pun ouă și se presară coriandru. Am văzut rețeta reinterpretată în multe moduri. De exemplu cu sos de spanac și smântână, adică green shakshouka.
Pește și fructe de mare
Cum marea e la ea acasă, ai siguranța unor ingrediente foarte proaspete. Ne-au plăcut mult crabul și creveții de la HaBasta.
Carne de miel
Cea mai întâlnită și râvnită carne din meniurile restaurantelor. Deci dacă vrei carne, te sfătuim să alegi mielul, chiar și atunci când mănânci fast food.
Pâine și foietaj
În toate dimensiunile și formele, silueta să te țină, că de negociat cu stomacul sigur vei reuși. Pite pufoase umplute sau unse cu sosuri verzi sau roșii, peste care se așează legume coapte sau bucățele de brânză; triunghiuri acoperite cu susan rumen; ciocolată sau alte dulcegării îmbrăcate în zeci de foi crocante – toate se înghesuie în vitrinele chioșcurilor de la colț de stradă și ale cafenelelor de fițe.
Sos de mango
Când am dat peste minunăția asta lângă bucățelele fragete de carne din farfurie, nu am știut ce poate fi atât de gustus și neconvențional. Apoi chelnerul ne-a povestit de amba, condimentul de bază folosit în acest sos care rezultă în urma uscării fructelor verzi de mango.
Halva
Fără să fie nevoie de prezentare suplimentară, așteaptă-te să o găsești aici în tot felul de combinații inedite. Musai nu rata Mechane Yehuda Market din Ierusalim, unde tarabele sunt un fel de muzeu al halvalei. Noi ne-am îndrăgostit de cea cu fistic și de mini-babka asta cu halva.
Fructe proaspete și uscate
În ianuarie, când am mers noi, copacii încă erau încarcați cu citrice, iar rodiile de pe tarabe se transformau rapid în suc. Oricum decizi să le consumi, sigur vei remarca extra-gustul. Pe noi ne-au impresionat foarte tare și căpșunile. Nu înțelegem exact cum de erau atât de multe în perioada asta, dar le-am văzut peste tot – la vânzătorii ambulanți, la supermarket, în meniurile tuturor restaurantelor.